Ah, iata-te, tu erai. Corpul-durere.
Ah, iata-te, tu erai. Corpul-durere.
Stiti aceasta sintagma? A fost popularizata de Eckart Tolle in bestseller-ul sau Puterea prezentului. descriind acea parte din noi formată din suferințe emoționale nerezolvate – propriile traume, tristeți, furii sau pierderi adunate în timp. Eckhart Tolle îl descrie ca pe o entitate aproape autonomă ce „trăiește” în interiorul nostru și se reactivează când ceva din prezent atinge rana din trecut.
De fiecare dată când avem o reacție disproporționată, când simțim o durere interioară aparent fără motiv clar sau când retrăim aceleași tipare de suferință, este posibil ca ceea ce simțim să fie vocea corpului-durere. El poate apărea ca o energie grea, ca o voce interioară care ne sabotează sau ca o neliniște profundă ce pare să nu aibă rădăcini în prezent.
Corpul durere s-a reactivat….Am simtit in ultimul timp din plin aceasta energie grea. Am simtit neliniste. Uciderea Teodorei Marcu m-a tulburat. Povestile prietenelor mele. Uciderea Andreei, mamica cu doi copii si al treilea pe drum. Propriile amintiri. Daca era sa fiu ucisa de un barbat? Da. Am povestit aici. Si nu a fost singura data cand am fost ranita, speriata, abuzata. Atunci a fost doar cel mai grav….pe pragul dintre viata si moarte.
Vestile si imaginile din Israel, Gaza, Ucraina, Iran… Prea mult, efectiv prea mult.
Am dezinstalat aplicatiile de stiri de pe telefon. Am investit timp si energie sa imi întăresc credinta, sa citesc lucruri care imi dau speranta, sa am incredere in viata si in mine, ca am puterea de a face față.
Am petrecut timp cu copiii (si ce bine e in lumea lor, a alor mei zic)-au si avut nevoie sa fiu mai prezenta in rolul meu de asistenta personala-aniversari, petreceri, batai cu apa, excursii, intalniri, aranjamente. Am citit, am lucrat cat de bine am putut, m-am rugat pentru pace. Imi vin adesea in minte cuvintele Oanei Pellea din Jurnal:
„Un om ocupă cu tălpile lui vreo douăzeci și ceva de centimetri. Dar raza orgoliului lui e de câțiva kilometri.”
de aceea nu avem loc unii de altii…De aceea nu putem trai in bunastare si pace….
"Omenirea, luata ca întreg, nu-si cunoaste decat latura animala, nu si pe cea divina. Si suntem atât de atașați de valorile lumii, încât nașterea acestei parti din noi nu e simpla si ne provoaca foarte multa frica. Tocmai asta vrea sa ne spună faimosul avertisment divin: "Vei naste copii în durere"- si este vorba de copilul divin.
Exact ce traieste omenirea acum, prada unor imense bulversări in toate planurile, pentru ca partea sa divina cauta sa se nasca, iar cea lumeasca, ce nu tine cont de divin, este menita sa dispară.
Aceasta miscare colectivă are rezonanta in intimitatea fiecaruia dintre noi. Este vorba de cea mai mare revolutie imaginabilă si e normal sa ne sperie.
Dar am mare încredere: revolutia este in miscare si va iesi victorioasa. In evanghelia sa, Sfantul Ioan a numit aceste timpuri Apocalipsa, adica vremea dezvaluirii misterelor, a omului în drumul său către Dumnezeul din el." (Annick de Souzenelle)
Ma întristeaza ce se întâmpla azi in lume. Cel mai trist gând al meu pe care l-am prins de o codiță să îl examinez mai bine este: cât de frumos si bine ar putea fi, daca nu ne-am ucide între noi. Daca nu am fi asa rai unii cu altii. Daca nu am detine adevaruri absolute si drepturi de viata si de moarte. Cate am putea face, cate avem de trait, de facut, de experimentat daca ..si daca..
Idealista, vor zice unii. Sigur. Sau poate doar vizionara? Am capacitatea de a vedea nu doar ceea ce este, ci și ceea ce ar putea fi….In fine, sa nu trezesc iarasi durerea :-)
Decuplarea de stiri, de la jetul de teroare si frica a ajutat din plin. Mi-am recapatat ceva optimism, ceva seninatate. Am dat întalnire la o terasa din parc unor oameni de pe facebook care locuiesc în cartierul în care locuiesc si eu. Am avut deja o prima întalnire, mi-a placut la nebunie. Am creat un grup micut pe whatsapp, maine ma vad iarasi la limo cu cineva din grup. Voi mai adauga oameni, dar nu ma grabesc nicaieri, nu sunt chiar cea mai dornică de ieșit persoană :-) Am făcut des drumuri agale spre piată, de unde m-am întors acasa cu cirese, capsuni, flori, zmeura. M-am uitat la filme cuminti cu Miruna-acum ne uitam la Viata mea cu baietii familiei Walter (imi place sa o descopar prin comentariile si reactiile ei), citesc, privesc norii pe terasa. Nu simt să plec nicăieri de acasă, nici măcar la Măgura, locul în care abia asteptam să ajung în fiecare vară, ani la rând.
Ma rog pentru pace si zâmbesc definitiei Mirunei-pace înseamna pa, razboi! rămane ce facem frumos si bun de acum? Numele meu-Dragomir, inseamna cel caruia ii este draga pacea.
Am pus mir-ul, pacea si in numele copiilor mei-Vladimir (in slavona-volod a conduce si mir pace) si Miruna (pacea/pacea este una), pentru ca imi doresc ca ei sa traiasca in pace, sa emane liniste si pace cu toata fiinta lor si sa se bucure de aceasta lume, în buna pace.
Până una alta, eu răspund de pacea din mine si din casa mea. Ce pot face altceva cu mai mult sens?
Voi cum vă simtiti zilele acestea? Vă tulbură stirile? Ce vă atinge? Ce vă îngrijorează? Cum vă mentineti echilibrul? Cu ce vă hraniti sufletele? Unde mai găsiti frumos si bun si bine?