Durerea

ca o fiinta noua care isi face loc violent in interior

“Soar
And how can you soar
When you are so rooted to your pain?
The lessons of letting go, my love, are never made in vain.
Take what you need so you can navigate your way,
And let the rest go, with love and with faith.”

― Christine Evangelou, A Shore of Spirituak Shells: Poetry for inner Strenght and Faith

Durerea se împleteste zilnic cu dorul.

Mi-e dor de mine senina, mi-e dor sa imi simt inima usoara, deschisa, curioasa. Mi-e dor sa zambesc, sa rad din toata inima, sa fac un pic de misto de mine si de cei prea seriosi si gravi. Am ras in dimineata asta cu sotul meu-in hohote, asa cum doar el ma poate face sa rad. Si l-am auzit soptind pentru el-iat-o…Si m-a durut iar, am inteles ca si lui ii era dor, ca ma cauta, pe mine, cea de dinainte. Apare si dispare, nu o pot mentine. Este ceva atat de tensionat in mine! O taietura vie, pulsatila….

Durerea e o magma fierbinte. Stiu sa imi calmez sistemul nervos, stiu sa intru in starea de coerenta. Stiu sa caut resurse. Stiu ce ma ajuta si ce nu. Doar ca am descoperit ceva nou-durerea este fix acolo-dincolo de relaxare, dincolo de linistea oarecare pe care mi-o pot darui zi de zi. Pe 8 februarie am fost la circ-sotul meu a primit de la un coleg la Secret Santa in decembrie patru bilete la un spectacol de circ. Am decis sa mergem-o duminica obisnuita, o familie obisnuita. Popcorn, muzica, culori si lumini. M-am relaxat si lacrimile au inceput sa curga nestavilite. In mijlocul binelui si al bucuriei. Am decis sa merg la cosmetica-sa am putina grija de mine-lacrimile au gasit cale libera…

Ori de cate ori ma relaxez, durerea este acolo. E mai bine sa fiu ocupata, sa am lucruri de facut.

Nu sunt rana mea, sunt mai mare ca ea. Stiu si simt asta. M-am gandit obsesiv la o clienta, o femeie mai in varsta care isi pierduse unicul fiu adult. Mi-a spus simplu: Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat. M-a cutremurat atunci. E adevarul crud. Ce avem si ce luam cu noi? Copiii nostri nu sunt ai nostri. Stim toti teorie….Cum se simte asta? Cum se simte inima? Ca taiata in doua de un iatagan, obligata sa fiinteze asa? Cum se simte sufletul? Greu….apasat.

Ce m-a ajutat sa ajung azi pana aici-pare ca am strabatut o eternitate de la sfarsitul lunii ianuarie pana azi.

-Prietenii trimisi de Dumnezeu la momentul potrivit, in moduri inedite. Nu cei pe care ii credeam eu prieteni-ei sunt cei mai siguri ca te descurci tu cumva, chiar daca iti urli disperarea. Ei sunt cei care sunt atat de aproape, incat nu te mai vad bine. Prieteni vechi, unii m-au intalnit o data in viata lor…si atunci imediat mi-au facut loc in inima lor. Oameni discreti, buni, atenti. Ma rog sa fie binecuvantati cu si mai multa lumina, întelepciune si echilibru. Sa continue Dumnezeu să lucreze atat de minunat prin ei.

-Miruna-înteleaptă-”mami, nu mai plange in avans, te rog!”, “Se rezolvă, îți promit!”. Miruna veselă, vorbăreață, creativă. Ocupată cu fetitele ei, cu dansurile ei prin casă, cu jucăriile ei la care nu e pregătită să renunțe încă. Cu visurile ei-cel mai arzător este să simtă libertatea de pe pârtie….îmi descrie seara înainte de culcare cum se simte în piept….Miruna curajoasă, mai curajoasă decât sunt eu.

Am fost ieri în doua cabinete medicale cu Miruna. La un medic genetician la Filantropia si apoi la un medic iranian luminos si bun. Acesta i s-a adresat Mirunei cu Impărăteasă. Stii de ce esti Impărăteasă? Si mami este, să stii. Pentru că fiecare celulă a ta ascultă ce îi spui tu! Tu poruncesti, Impărăteasă! Porunceste cu iubire, suflete si corpul trebuie să te asculte…. Veneau de departe aceste cuvinte….abia le puteam simti adevărul prin platosa tesută dur din frică, durere, neputintă. Si apoi bresa aceasta de lumina s-a inchis. A inceput consultatia si limbajul medical specializat…

-Vladi-cu discretia, maturitatea si bunătatea lui. S-a programat singur la psiholog la scoala, a început să alerge prin cartier si a descoperit un tip nou de fericire…Intinde rufele în locul meu, spală vasele seara dacă sunt prea obosită. Desface plasticul de la sticlele de apă si le desurubează putin dopurile ca să îmi fie mie mai usor….Mă îmbrătiseaza si îmi spune de cate ori mă vede prin casa: te iubesc, mami! L-am rugat să găsească o comedie la cinema, să mergem împreună într-o seara.

-Munca mea. O binecuvântare. Cuvintele de apreciere primite de la clienti. Aha-urile lor, progresele…Câtă lumină și bucurie îmi aduc, nu pot descrie. O doză de normalitate după care sunt însetată.

In clipele de ragaz ma gandesc ce m-ar putea ajuta. Mi-am cumparat o crema de corp cu magneziu. M-a ajutat aseara sa dorm bine. Ma ajuta sa ma misc-poate o sa reiau pilates si o sa ies mai des sa merg efectiv sau poate chiar sa alerg. Ma ajuta sa pun lucrurile cap la cap si sa inteleg cat de cat drumul. Si sa stiu, sa nu uit ca acel drum e o posibilitate, o varianta. Sa las loc miracolului, nemaivazutului, lucrarii divine. Sa las loc tuturor posibilitatilor, fara lupta. Ma ajuta rugaciunea. Nu mi-am pierdut credinta. Nu ma cert cu Dumnezeu. Stiu ca ma inmoaie acum, ma pregateste in foc muscator si ma modeleaza apoi intr-o creatura ceva mai rafinata, mai profunda, mai întelegatoare.

Ma ajuta sa stiu ca dincolo de durere este senin. Nu am acum puterea sa stau deplin cu durerea, dar stiu ca va veni ziua cand nu voi mai putea nici inainte, nici inapoi. Stiu ca voi sta si ca voi avea sansa sa trec de ea, sa ajung in locul senin in care magma asta sa nu mai ma ameninta. Sau poate ma voi rupe, eu-l meu se va face tandari. Dar atunci, la ce iti voi mai trebui, Doamne? Ce vei face cu cioburile astea? Si totusi….

E bine, Doamne, Că te-ai gândit la mine

și nu l-ai ales pe altul

Pentru delicata, înfricoșata

Ta experiență.

Eram și cel mai bun de tăvăleală

și mă lăudam

Că am în mine

O energie inepuizabilă.

Am căzut în pacatul trufiei,

Iartă-mi-l mie,

E uman

Ia-ți ochii și de la celelalte păcate.

Am crezut că viața care mi s-a dat

E chiar a mea

și că eu sunt chiar eu,

Uitând poate uneori de Tine.

Acum, merg spre bine,

Cum spun cei care mă văd,

Calc pe poala ta de curcubeie

și, la toată înfricoșarea asta,

Adaug nestemata umilinței

și aduc ziditorului lumii

Lauda mea de preamărire și slavă.

Marin Sorescu, „Mergând spre bine”