Am colorat o fotografie din copilaria mea.
Am 6-7 ani în aceasta imagine, sunt alături de maica (asa o strigam), mama tatalui meu vitreg oltean :-) Langa ea este Ionuț, nepotul ei si verisorul meu prin alianță (mama lui si tatăl meu vitreg erau frati, copiii bunicii din poză).
Aveam burtica plină ochi cu lubeniță (pepene roșu)-îmi amintesc senzatia aceea de satietate si preaplin :-)) Si acum obisnuiesc să mănânc la fel pepeni si cirese-până aproape fac poc.
Dar cel mai emotionant a fost sa revăd rochița-nu mă asteptam să îi redea culorile cu atâta acuratete. Mă leagă amintiri puternice de acea rochită….Tatăl meu natural m-a răpit odată, chiar din fata tribunalului unde urma să se înfătiseze la procesul de divort de mama. Primul lucru-mi-a schimbat hainele…Mi-a cumparat aceasta rochita, niste saboti din lemn cu care troncăneam de colo colo si pe care i-am adorat si apoi mi-a tuns parul intr-o frizerie, astfel încât să nu corespund semnalmentelor. Imi amintesc că am mers cu un tren si trenul era întesat de militie si oameni care mă căutau…Eram însa cu tata si, desi o parte din mine întelegea că nu e bine si că eu sunt cea căutata, nu am zis nimic…Pentru un copil este imposibil sa aleagă între mama si tata….
Mama m-a recuperat dupa o vreme (chiar recent mi-a povestit cat de greu a fost pentru ea-ii spuneam că mi-e dor de fetita mea, era in weekend la bunici si a doua zi mama mi-a spus ca n-a dormit toata noaptea-a retrait dorul si spaima pierderii mele…Tie ti-e dor după o zi fără ea, dar ce am trait eu când ai fost răpită…) . Mi-a permis să păstrez rochita aceasta, pe care o am si acum…..este bine păstrată în casa bunicii din fotografie. Nu am mai privit-o/atins-o de multi ani….Nu stiu ce e asa grozav la ea….culorile, multe si vesele, faptul că a fost primul obiect vestimentar ales de mine….modul în care mă simteam în ea…..Să o văd asa colorată este foarte emotionant.
Poti colora pozele vechi pe acest site, de unde eu am si comandat azi un kit ADN. Demult voiam sa fac unul :-)