Uneori lucrurile sunt atât de simple, că par ireale

gânduri

Aveam un vecin in copilarie tacanit. Era un baiat, mai mare cu cativa ani ca mine, fratele a doua fetite cu care mai ma jucam uneori si despre care stiam atat-ca e tacanit. Nu stiu ce diagnostic avea, daca avea, cert e ca se purta ciudat si, in general, nu interactionam. Intr-o dupa amiaza m-a privit ciudat cand am trecut pe langa el, am sesizat o secunda intunericul din privirea lui, dar am alergat la copii. Eram asezata pe un pres cu alte fetite si papusile noastre, ne jucam, nu l-am vazut venind. Căra o cărămidă cu care m-a lovit în cap. Sânge, durere, agitatie, mama mea furibundă, doctor, pansament. Rana era undeva deasupra urechii drepte. Am doua amintiri de atunci: mi-o amintesc pe Magda, prietena mea si-n ziua de azi, cum imi dadea teste ca sa fie sigura ca imi amintesc tot-medicul spusese ca e posibil sa survina vreo amnezie, ca in care trebuia sa ma intorc la cabinet. Al doilea lucru pe care mi-l amintesc este ziua in care mama l-a intalnit pe acel baiat, l-a apucat de ciuf si mi-a spus sa ii dau vreo doua, sa se invete minte. Bate-l bine, sa nu mai faca, ce credea, ca scapa? Am fost coplesita de durere-nu doar ca nu mi-a trecut o secunda prin minte sa il lovesc, dar i-am simtit si frica, tremurul, singuratate, disperarea, dorinta de a scapa. Le simteam de parca erau ale mele. Nu vreti sa stiti cat am plans. Si cat m-a certat mama.
Cat de cruda si aiurea mi s-a parut lumea.

Am invatat atunci ceva despre mine-nu pot rani pe nimeni cu intentie. Mama imi zice avocatul tuturor. Ea este temperamentala, se infurie repede, ironizeaza, demonteaza, nu iarta. Insuportabil pentru mine. O întelegeam si pe ea si intelegeam si partea adversa. Imi era greu să îmi aleg o tabara. Imi este si azi. Ca sa aleg, trebuie sa epuizez toate intrebarile si sa am dovezi incontestabile. In copilarie nu taceam. Spuneam -stai putin. Dar el spune asta. Tu ai adaugat de la tine asta si asta, omul a zis doar atat. Lasa, ca stiu eu! perora mama. Pai tu îmi spui mine cine e ăsta?! Si eu respiram adanc si iar incepeam-dar ce spui nu e un argument. Opreste-te putin si mai gandeste-te.

Sincer, am auzit acasă de toate-dacă nu taci, îți dau una de nu te vezi! Ia mai lasă-mă cu prostiile tale, că mai mă enervezi și tu! Ce-i mai înțelegi tu pe toți, fir-ar ei ai dracului de proști! Avocat să te faci, că zice ca tine judecătorul, numai să scape! În clipele mai puțin tensionate izbucnea în râs și zicea ironic: ia, lăsați avocatul să vorbească! Liniște, a venit dra Avocat si ne lămureste pe toți! și râdea.
Să stiti ca se înmuia mereu. Nu mult, putin, dar conta-si azi ii place sa ma auda argumentand. Mi-a făcut un mare dar: m-a ascultat. Si azi mă ascultă cu atentie deplină. Tace si mă lasă să vorbesc. Rareori vedem la fel lucrurile, dar stie să asculte cu adevărat si îmi dau seama ce mare dar a fost și este acesta. Stiam si atunci ca ma urmareste cu oarecare plăcere, în ciuda dracilor pe care aveam talentul sa ii activez eu si sa ii pun la treaba. Cred că îi plăcea că desi eram proastă de bună ce eram, îmi mergea totuși mintea. (Avea si are și zile cand ma intreaba cu mila-da pe tine cine te întelege? Cine te-o apara pe tine cum ii aperi tu pe toti? )

Eu nu sunt de partea nimănui-sunt de partea echității, a tratamentului corect, a dreptății si transparenței.

! 𝐍𝐮 𝐚𝐩ă𝐫 𝐩𝐞 𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐢, 𝐝𝐨𝐚𝐫 caut să înteleg, 𝐞 𝐨 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐢𝐟𝐞𝐫𝐞𝐧𝐭ă. 𝐂â𝐧𝐝 î𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞𝐠𝐢, 𝐧𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐜𝐢, 𝐧𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐥𝐨𝐯𝐞ș𝐭𝐢, 𝐧𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐝𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐬𝐢𝐨𝐧𝐞𝐳𝐢 𝐢𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚ț𝐢𝐚, 𝐧𝐮 îț𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐚ț𝐢 𝐣𝐨𝐜, 𝐩𝐨ț𝐢 𝐝𝐢𝐚𝐥𝐨𝐠𝐚!
𝐏𝐨ț𝐢 𝐩𝐥𝐞𝐜𝐚 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐛𝐮𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐧𝐭𝐢𝐢 𝐚𝐥𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐥𝐮𝐢 𝐨𝐦 𝐬𝐢 𝐩𝐨ț𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢!

Ca acum, in situatia in care suntem-daca zic ca inteleg ce zice CG, voi credeti automat ca il plac sau ca l-am votat. Ceea ce este fals.

Ieri , cand am constientizat ce viata imposibila are zilele acestea familia G, am scris sub video-ul lor si mi-am exprimat empatia. Ha!, s-a grabit cineva sa exclame, de parca eram in clasa la liceu si ma prinsese copiind…

Sa fiu om nu va disparea niciodata din mine. Sa am empatie la nivel uman, sa respect demnitatea celuilalt, sa imi respect oponentul ca fiinta umana-nu voi sti si nu voi putea niciodata altfel! Nu voi micsora si nimici pe nimeni ca sa ma simt eu mai mare si mai tare ca el. Si nu ma voi alatura unei gloate care deja loveste si ameninta cu furie….

Mai târziu în viață am aflat că: „Omul cu adevărat bun e cel care ar fi putut fi rău și n-a fost.” — Nicolae Iorga.

Nu pot, indiferent ce mi-ar face cineva, chiar daca mi-ar sparge capul... nu ranesc, nu pun etichete usor. Si cand mai am eu limba un pic ascutita cu careva, simt atata tristete dupa, ca nu merita efortul! Inainte sa iau o decizie, sunt dispusa sa ascult mult si bine, cu interes profund, pana imi formez o parere.

Inteleg ce zice el-vorbeste despre o lume atat de frumoasa, ca pare utopica. Iubire? Bunastare? Pace? Unitate? Concentrare pe ce suntem si avem noi, pe evolutie si transformare personala. Ce e asa rau aici? Cand am avut noi asa ceva? Pare delir mistic...Dar poate fi realitate, daca ne schimbam si ne rafinam fiecare dintre noi.

Uneori lucrurile sunt atat de simple, ca par ireale. Am parul ondulat. Nu aveti idee de cate ori nu m-a crezut lumea ca asa e el, ca asa m-am trezit, ca nici macar pieptanat nu e uneori. N-are cum. Ce ii faci? Nu are cum- in realitatea lor. Pentru ca acele femei, ca sa aiba parul asemanator, trebuie sa faca multe. Unele lucruri inconfortabile, cum ar fi sa doarma cu bigudiuri sau sa mearga ore lungi la salon. Inteleg ca nu are cum in realitatea lor, dar de ce e asa greu sa acceptam, sa admitem ca exista si realitatea altcuiva? Cum as fi putut avea parul daca am parinti cu parul cret unul/ondulat altul?