vise
Nu dorm bine. Ma trezesc des, ma reped la Miruna sa verific respiratia ei. Visez intens, mă trezesc cu inima bătând tare. Amintirea a ceea ce am simtit în vis rămâne cu mine peste zi.
Un vis de ieri noapte:
Sunt cu fetița mea într-o zonă superbă de munte. Iesim dintr-o padure si ne oprim pe o pajiste, un spatiu deschis. Privim in fața spre clădirea unui spital mare. În jur se vedeau acoperisuri de case. Am fixat spitalul cu privirea si m-am gandit ca din fata lui putem chema un uber sa ne duca acasa. Eram vesele, binedispuse, excursia si peisajul fusesera o încântare.
Deodată s-a auzit ceva, un foșnet. Am privit cum se porneste o furtuna mica, vânt, frunze viu colorate, strălucitoare, dansau cu gratie în aer, simetric cumva, controlat. Am văzut apoi pietris rostogolindu-se undeva mai jos, o mica avalansă. Era straniu de frumos, culori frumoase. Am vrut sa fac o poză cu dansul si fetița mea si-a ivit căpsorul in prim plan, radia fericită printre frunzele în aer. Apoi totul a revenit la normal.
Am ajuns in fata spitalului și mi-am amintit că au o covrigărie in incintă la parter. Ne văd stand la coada, așteptând să fie gata următoarea tavă. Între timp, mai vorbeam cu lumea și hotărâm în gând ce să luam si pentru cine. Îmi vine randul si când sa deschid gura să comand, fetița mea o rupe la fugă spre ieșirea din spital-mă duc la baie, mami. Cumpăr, mi se pare că merge greu, vanzatoarea imi oferea diverse sa gust, in timp ce simteam groaza cum se strecoară în oasele mele. Iau pachetul si alerg spre toaletele de pe holul de la intrare și o strig, o caut, nimeni. Îmi bătea inima din ce in ce mai tare, mă opream pentru că aveam senzația că aud da, mami? (Da, mami? asa răspunde acasa când o caut. Da, mami? M-ai strigat?) Ii vedeam silueta ca de fum pe coridor, apoi disparea. Imi auzeam inima batand tare, imaginile se blurau, nu mai puteam gândi. Tineam pachetul cu produsele de patiserie, în timp ce viata se scurgea din mine. Afară se întuneca deja si nu aveam pe cine să întreb despre Miruna.
M-am trezit cu inima bătând puternic și cu groaza că am pierdut-o. Mă învinovățeam că nu am oprit-o la timp, să mergem împreună la baie.
Al doilea vis, în aceeasi noapte.
Sunt singură în curtea aceluiasi spital (SRH Klinikum, il recunosc in plan real). Arde un soare metalic, nemilos. Trebuie sa ajung undeva. In curte-seamana în vis cu curtea unei scoli, este un copil cu bluză rosie. Un baietel slabut, blondut, dar inteligent care se da cu trotineta din serialul Muzeul inocentei. Il intreb daca stie care este cel mai scurt drum prin care pot sa ajung -nu imi amintesc unde voiam sa ajung. Imi arata partea dreapta a spitalului, este un fel de drum pe acolo. Pornesc si sesizez diferenta de temperatura si lumina. Este mai rece si mai putina lumina si nu se vede capatul. Continui sa merg, simt pamantul sub talpi moale, afanat. Se face din ce in ce mai intuneric. Un intuneric dens, complet si o liniste nepamanteana. Imi spun ca nu am altceva de facut decat sa merg. Au mai mers si altii pe aici, trebuie doar sa maresc pasii. Dintr-odata textura pamantului se schimba-este si mai moale. Ma opresc si simt cum alunec incet, lent. Pamantul ma absoarbe fara sa pot scoate un sunet, sunt paralizata de groaza, dar si linistita. Nu ma va gasi nimeni, gandesc in timp ce simt pamantul moale in jurul corpului meu. Desi m-a acoperit integral, stiu ca deasupra capului meu este poteca refacuta, ma simt si bine, ca intr-un cocon moale. Inchid ochii sa meditez. Accept situatia. Dintr-o data, simt ca sunt impinsa in sus, ies la suprafata si acum inaintez in pozitie orizontala, cu picioarele spre locul din care pornisem. Plutesc lin, fara efort, orizontal si ma intreb cum este posibil asa ceva. Vad apoi baietelul din curte-el ma dirija cu determinare. El ma salvase din pamant. Inaintez si simt pe piele racoarea noptii, intunericul catifelat, scrasnetul dintilor copilului care ma impinge cu viteza. Ma trezesc intr-o incapere, ma ridic in picioare pe o podea intr-un garaj, cumva din apa. Este apa pana la mijlocul meu. Baietelul scoate capul o secunda, apoi dispare sub apa, probabil se intoarce pe unde a venit. Eu privesc in jur -apa scade, se retrage, raman in picioare. Se pare ca sunt intr-un fel de garaj, vad barbati in salopete care ma privesc. Ma asteptau, am sentimentul, dar nu asa. Eu stiu ca am ajuns unde trebuia, dar nu imi amintesc inca, astept sa vina amintirea a ceea ce trebuie sa fac.