Vremurile ne cer sa fim inteligenti
adica flexibili
”Adevărurile sunt tot atât de primejdioase ca și erorile. Când te cramponezi de un ”adevăr” (pe care l-ai împrumutat în tinerețe, înainte de osificarea spirituală), nu mai poți vedea nimic altceva din toată realitatea care te înconjoară. Nu mai poți crește, și ești condamnat să ”înțelegi” toată viața acel sector de realitate pe care ți l-ai ales în ceasul când te-ai solidificat.
Dacă omul ar ști să renunțe la adevăruri cu aceeași libertate cu care renunță la eroare, poate că s-ar putea vorbi de evoluție și progres. Dar noi vedem oameni în care adevărurile rezistă cumplit, mult timp după ce le-a trecut timpul. De pildă, evoluționismul. De la o ipoteză mai mult sau mai puțin justificată de biologie, a ajuns temelia tuturor științelor, superstiția tuturor înțelegerilor. Sunt oameni care nu mai pot înțelege nimic, tocmai pentru că nu mai sunt liberi să admită și altă ipoteză, să încerce și altă metodă, să adopte și alt punct de vedere.
Nici nu bănuiți ce încet progresează omenirea din cauza adevărurilor.”
Mircea Eliade, ”Fragmente”
Mi-ar placea tare un dialog pe marginea acestui fragment. Da, uneori, sa avem “un punct de vedere” sau sa detinem un adevar incontestabil inseamna reducerea viziunii la un punct, o ingustime, o renuntare deliberata la alte variante. Dar pana la urma, nu face acest proces parte din identitatea noastra? Din cine suntem? Cum si cat “crestem” in interior, astfel incat sa devenim flexibili, deschisi, atenti la mai multe perspective si puncte de vedere? Cum putem evita solidificarea adevarurilor proprii?
Prin chestionarea lor, in maniera avocateasca (asta fac eu), prin rugaciune (cer ochi noi, privire diferita), prin dialog cu altii, prin atentie la credintele din spate-lumea este mai mult decat vad acum, nu inteleg tot, doar ce imi permit filtrele mele etc. Adevarurile trebuie si ele supuse la testul evolutiei si recalibrarii interioare si renuntarea la unele adevaruri care nu ne mai servesc poate fi foarte eliberatoare. Adevărul nechestionat constant se transforma într-un dogmatism insensibil: inghetat intr-o forma, întărit, el e mai periculos decât eroarea, care cel puțin stimulează gandirea critica, revizuirea.
Mi-am amintit acum de povestea cu punctul negru de pe coala de flipchart. Au fost intrebati cursantii ce vad si toti au deschis punctul negru cat de bine au putut. Dar toti au ignorat spatiul alb din jur, plin de posibilitati si promisiuni.
Poate ca atunci cand avem “puncte de vedere” ferme, inflexibile, pierdem restul-toate celelalte posibilitati…Dar se poate trai mereu in spatiul alb al foii, evitand formarea punctelor de vedere? Cine mai suntem si cum se mai construieste identitatea noastra?
***
Eliade se referea la umanitate, per total, insa umanitatea este formata din indivizi…Inflexibili, rigizi, blocati intr-o poveste care nu ii mai sustine, serveste, cuprinde.
Imi vine in minte o cunostinta care lucra undeva. Spunea ca mediul este toxic, ca nu isi mai suporta colegii barfitori, ca o sleiesc de energie. Cauta sa schimbe jobul, insa nu gasea nimic.
Am vazut un anunt-se cauta bona pentru un copil de 6 ani-o familie de expati. Salariul era mai mare decat castiga ea in banca. I-am aratat-a facut o grimasa dispretuitoare.
Poate fi o munca placuta sa educi si sa supraveghezi un copil. Ai libertate decizionala, lucrezi intr-un mediu placut, o casa de lux, cu oameni buni, interesati sa pastreze o relatie frumoasa cu tine, cea care petreci timp cu copilul lor. Cateva ore poate le petreci prin parc sau asteptand copilul sa iasa de la cursuri/activitati-poti citi, poti gandi, poti socializa…De ce nu? Raspunsul ei-am facut atata scoala ca sa fiu bona? Ce va zice lumea? Pot intelege…insa aici cred ca avem de-a face cu o perspectiva inghetata…rigida. Nu e mai important sa iti poti plati linistita facturile? Sa ai pace sufleteasca? Sa ai libertate si lejeritate? Sa te indepartezi de ce te raneste acum? De ce sa fii bona/guvernanta unui copil simpatic e ceva rusinos?
Cu ceva ani in urma am fost pentru 3-4 luni secretara unei firme austriece. Aveam mult timp liber-in timpul acela citeam, pregateam cursuri si materiale. Mediul era linistit, salariul imi permitea sa platesc chiria in Bucuresti, iar bonusul era ca aveam ocazia sa vorbesc in germana zilnic cu sefii si vizitatorii austrieci…Imi amintesc ca atunci l-am cunoscut pe tipul care planuia atunci sa aduca Hornbach in Romania.. Nu am lasat acel job sa ma defineasca, a fost necesar si o solutie binevenita la o situatie de potentiala criza…Daca as fi fost inflexibila, m-as fi frant. Si din pacate, multi pica testul acesta….se frang, pentru ca nu admit…alte perspective.
Apropo de titlul postarii-imi amintesc din liceu definitia inteligentei data de Jean Piaget-capacitate optima de adaptare la situatii noi, neprevazute….